Covoare Copii

Se afiseaza 1-30 din 523 produs(e)

În momentul apariției unui copil în sânul familiei, atenția noastră se va îndrepta instant asupra lui. Cel mic va avea nevoie de adulți la orice pas urmat de dragoste necondiționată. Noi, ca persoane mature, dorim confortul și siguranța acestuia. De multe ori, organizarea camerei celui mic începe înaintea nașterii, căutându-se modele, culori pentru armonizare. În acest moment, nu trebuie să fim luați de val și să alegem cele mai sofisticate lucruri.

Ce obiecte sunt indicate pentru amenajare?

Este indicat să facem un pas înapoi și să ne concentram atenția asupra experimentelor pe care s-ar putea să le facă. Mâncarea care va zbura prin cameră, desenele pe podea sau pereți, zgârieturile, haosul când vor descoperi cu ce pot murdări covorul. Trasând o linie, va fi nevoie de mobilier de înaltă calitate și, de asemenea, covoarele trebuie alese astfel încât să poată fi curățate ori de câte ori este necesar. În cazul amenajării spațiului pentru copil, covorul va fi ales ultimul pentru a crea un echilibru.

Există câteva reguli simple după care ne putem ghida în situația prezentată:

·       Să alegem covoare speciale pentru copii deoarece sunt confecționate din fibre rezistente și au diferite modele care atrag atenția;

·       Pentru bebeluși este indicat un covor cu fir scurt, care nu strânge foarte mult praf și reziduuri;

·       Majoritatea covoarelor pentru cei mici sunt produse din fibre antialergice, poliester, polipropilenă care nu produc inflamații asupra pielii și nici adăpostirea microbilor, bacteriilor în țesătură.

Alegeri, preferințe în spațiul de joacă

Având în vedere materialele și lungimea firului, covoarele pentru copii sunt mult mai ușor de aspirat, mai puțin grele și are atașat o suprafață antiderapantă pentru a împiedica alunecarea.

Suntem convinși că veți găsi pe această pagină modelul potrivit cu o mulțime de culori vesele care îl vor face să dorească să se joace încontinuu pe jos.

Atunci când cel mic este destul de mare pentru a purta o discuție cu el, putem lua în considerare și aceste preferințe. Dormitorul lor este necesar să le stimuleze creativitatea, sprijinind exprimarea și gusturile, iar colaborarea în acest sens îi va demonstra că părerea sa contează.

Podeaua reprezintă principalul loc de joacă, atât pentru sine, cât și în socializarea cu alții de vârsta lui. Covorul trebuie să ofere căldură, deoarece, se știe cât de sensibili sunt copiii. Cele fabricate special pentru ei, au mai multe straturi care vor garanta confort și protecție.

Alegerea covorului perfect are o însemnătate aparte, curățenia și siguranța fiind cele mai importante. Este indicat să avem răbdare, să studiem piața, să ne consultăm cu cel mic dacă se poate în privința decorului, stilului, culorii, modelului și, mai important, să ținem cont de bugetul alocat pentru achiziția prezentată.  

Pentru toate gusturile, pentru toate buzunarele

În acest sens, Talis vă oferă covoare pentru copii la prețuri accesibile. Cu toate acestea, suntem și noi convinși că, în momentul în care se va plictisi de covor, vor dori altul. Vă oferim o gamă largă de produse care vor da viață încăperii, având culori rezistente și care vor face față uzurii zilnice accentuate. Multitudinea de nuanțe și modele accesibile vă vor face și pe dumneavostră să vă doriți unul. Acestea pot fi livrate rapid sau în 7 – 14 zile, în funcție de modelul ales și în limita stocului disponibil.

Filtru

Pret
lei lei
Livrare
Brand
Culoare
mai mult.. mai putin
Model
Dimensiune Covor (cm)
mai mult.. mai putin
Stil
Forma
Filtru
Produs adaugat in favorite